|
|
|
|
|
Covasna Covasna Judetul Covasna este situat în coltul de sud-est al Transilvaniei, în curbura Carpatilor, denumirea lui istorica fiind Judetul Trei Scaune, format în 1876 din Scaunele Sepsi, Kézdi si Orbai-resedinte administrative stabilite conform organizarii administrativ-teritoriale a secuimii. Se învecineaza cu judetele Harghita, Vrancea, Buzau si Brasov.
Limitele administrative actuale ale judetului au fost trasate dupa reorganizarea administrativ-teritoriala a tarii din anul 1968. Având o suprafata de 3.705 km2 si 222.449 de locuitori, judetul are 5 orase si 40 de comune.
Printre acestea amintim: Sf. Gheorghe - municipiul resedinta de judet, cu o dezvoltare dinamica si cu cei aproape 61.543 de locuitori; municipiul Târgu Secuiesc - “orasul breslelor”; Baraolt - orasul care ofera mari posibilitati de investitii; Covasna - orasul celor “1000 de izvoare“, din care marea majoritate au proprietati terapeutice, este un centru de tratament si turistic atractiv; precum si Întorsura Buzaului, plaiul mioritic românesc, situându-se într-o regiune pitoreasca.
Pe lânga ramurile industriei traditionale - exploatarea lemnului, agricultura, industria textila, industria alimentara, constructii - au o pondere însemnata în economia judetului si acele ramuri noi, moderne ale industriei care functioneaza cu capital strain.
Potentialul turistic al judetului este unul de exceptie, caracterizându-se prin elemente naturale si antropice de mare valoare, care se îmbina armonios cu varietatea peisajelor, bogatia si diversitatea izvoarelor de ape minerale, vegetatia si fauna caracteristica si nu în ultimul rând cu elementele hidrografice si de relief.
Sursa: covasna.info.ro
|
|
|
|