Statiunea montana Slanic Moldova, Romania

Multi drumeti au urcat pe valea cea stramta a Slanicului din Moldova de 205 de ani incoace, de cand un serdar, pe nume Mihalache, zis si Mihaluca Spiridon, mergand la vanatoare de cerbi in pustietatea codrilor nepatrunsi pana atunci de picior de om, a dat de un izvor de apa minerala. Doborand copacii si sfaramand stancile, el a deschis o poteca ingusta spre izvor.

Pana atunci, padurea, care se lasa de o parte si de alta in malurile Slanicului, fusese salasul ursilor, lupilor, porcilor mistreti si al rasilor, iar paraul cel repede, care se azvarlea in clabuci la vale, era imparatia pastravilor cei iuti.
Odata taiata poteca, oameni din toate partile au inceput sa urce spre izvoare, uimiti de frumusetea salbatica a locurilor, unde paraul isi ferastruia albia in gresia tare, si ademeniti de faima apelor datatoare de sanatate.

Unii dintre drumetii care au inceput sa urce pe valea cea ingusta a paraului coborand dintr-un munte ce atingea norii cu crestele sale si-au sapat numele in peretele stancilor.Statiunea montana Slanic Moldova, Romania Unele se mai vad si astazi, pe altele le-au sters vanturile si ploile.
Unul dintre cei dintai vizitatori in statiunea care abia incepea sa-si aseze temeliile a fost, in vara anului 1816, Veniamin Costache, mitropolitul carturar al Moldovei.
Multi manuitori ai condeiului au asternut in scris incantarea lor fata de frumusetea acestor locuri datatoare de sanatate, ca sa afle si altii despre ele si sa mearga si sa le cunoasca.

Povestitorul Nicu Gane ne-a lasat in nuvela „2 zile la Slanic”, amintiri din viata statiunii, din jurul anilor 1890-1900, cu „stincile cele fioroase, care stateau atirnate deasupra capetelor calatorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sarata, petrecerile ori plimbarile la Cascada, vinturisul cel turbat al apei, care de cind lumea se lupta cu stincile si cum hierbe apa printre chietre de te ameteste cind ii vezi”.
„Acolo – mai scria el – se aduna in fiecare vara sumedenie de lume, din toate unghiurile tarii si cine vine odata, nu se mai satura de a veni de nenumarate ori, atit de atragator e acel colt al Carpatilor, din toate punctele de vedere”.
Si Ion Creanga a fost, in cateva veri, la Baile Slanic, ca sa faca „feredenie” si sa bea ape minerale pentru tamaduirea betesugului sau.

Pretioase ne-au ramas, nu numai prin pitorescul descrierilor, ci si prin valoarea lor de document, insemnarile de calatorie ale lui Wilhem de Kotzebue, consulul Rusiei in Moldova, in acea vreme, si scriitor de limba germana, care a trait multa vreme la Iasi, ales fiind si membru al Academiei Romane in anul 1884. A descris drumul anevoios de-a lungul Slanicului umflat de ploi, viata grea din statiune si pustietatea locurilor, dand totodata primele date despre inceputurile statiunii.

Si tot la Slanic-Moldova a primit geniul muzicii romanesti, George Enescu, consacrarea publicului. in vara anului 1890, in statiune afisele anuntau: „Concert in folosul saracilor… George Enescu in varsta de numai 9 ani …”. De fapt avea numai 8 ani, in vara aceea cand, in fata vizitatorilor veniti la cura la Baile Slanic, George Enescu prezenta primul sau recital: fantezie lui Singlee pe ariile din „Fata regimentului” si o alta fantezie a aceluiasi compozitor, pe arii din „Faust”.

Dar cea mai frumoasa descriere a Bailor Slanic ne-a lasat-o Alexandru Vlahuta, poetul-drumet, care descoperea, pentru prima oara in literatura, frumusetea asezarii de pe valea Slanicului: „… deodata inaintea noastra se descopera luminoase-n rama lor de codru, Baile Slanic – Sinaia Moldovei. Aici valea se-nchide din toate partile, o hora de munti o prind de mijloc, si apele clocota gramadite ca-ntr-o pilnie. Pe fundul vaii, de-o parte si de alta a Slanicului, se inalta hoteluri mari, vile atragatoare rasar dintre copaci, drumuri albe, netede se-ndoaie molatec peste tapsane verzi, carari pietruite se catara peste briiele magurilor, pe sub bolti de ramuri; chioscuri neasteptate-ti ies in cale; de sus te striga virfurile muntilor Cerbul, Puful, sa-ti arate poienile lor inflorite si largile lor privelisti, peste clocotisul codrilor, inspre Poiana Sarata de la trecatoarea Oituzului si-nspre „Poarta Vinturilor” de la Nemira Mare. Zbucnesc din stinci izvoarele binefacatoare, descoperite acum o suta de ani de Serdarul Mihalache Spiridon, care vina cerbi si ursi pe unde ne plimbam noi azi in cintecul muzicii”.
Slanicul a fost numit si „Perla Moldovei”. I-au adus aceasta faima aprecierile facute asupra apelor sale minerale, neintrecute de multe izvoare similare din lume, la diferite expozitii din strainatate, primind aproape de fiecare data medalia de aur.
Anii primului razboi mondial (1916-1918) au adus Slanicului Moldovei mari distrugeri.
La sfarsitul razboiului, Perla Moldovei era o ruina. Zeci de ani la rand, ea si-a plans gloria apusa pe propriile ruini.
De abia in ultimele decenii ale secolului XX, Slanicul Moldovei si-a recapatat stralucirea.

Mii de oameni din toate colturile tarii ii strabat in fiecare an potecile umbroase, beau din izvoarele ei datatoare de sanatate, care sunt folosite dupa cele mai moderne principii ale stiintei medicale.
Vin aici si calatori din tari indepartate, auzind de minunata putere de vindecare a apelor minerale.